OBȘTEA MONAHALĂ

MAICA STAREȚĂ TAISIA

Născută la Ploieşti, Maica Taisia absolvă Şcoala Generală nr. 29 din aceeași localitate.

Urmează cursurile de zbor ale Aeroclubului „Gh. Bănciulescu” din Ploieşti, respectiv cursurile de planorism ale Aeroclubului „Mircea Zorileanu” din Brașov, având să-și obțină licența și să activeze ulterior ca pilot sportiv.

După absolvirea Liceului „Mihai Viteazul” din Ploieşti, este admisă la Institutul de Informatică Aplicată – Bucureşti, unde își va și finaliza studiile universitare.

Se închinoviază apoi în obştea Mănăstirii Bârsana (judeţul Maramureş, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului), iar un an mai târziu obține transferul la Mănăstirea Nera (judeţul Caraş-Severin, Episcopia Caransebeşului). Aici primește rasoforia, schima monahală şi, în cele din urmă, este desemnată stareţă, prin hotărârea Preasfințitului Părinte Laurențiu, Episcopul Caransebeșului.

Începând cu luna aprilie 2006, este numită stareţă a Schitului Bran, care, din noiembrie 2013, devine Mănăstirea Bran, (judeţul Braşov, Arhiepiscopia Sibiului).

În același timp, absolvă și Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” a Universității ”Lucian Blaga” – Sibiu, cu o teză de licență despre specificitățile omiletice ale învățăturii Sfântului Porfirie Kavsokalivitul.

MAICA FILOTEIA

Născută la Huşi, Maica Filoteia absolvă Şcoala Generală nr. 1 din aceeași localitate.

Este închinoviată în obştea Mănăstirii Nera (judeţul Caraş-Severin, Episcopia Caransebeşului), unde primește mai târziu treapta rasoforiei.

Pentru un an de zile, se va dedica unui amplu proiect de slujire filantropică în cadrul Aşezământului Social-Monahal Glimboca (judeţul Caraş-Severin, Episcopia Caransebeşului), de unde revine la Mănăstirea Nera.

Absolvă apoi Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, cu o lucrare de atestat despre slujirea arhierească a Mântuitorului Hristos.

Începând cu aprilie 2006, vieţuiește la Schitul Bran (judeţul Braşov, Arhiepiscopia Sibiului) – devenit, din noiembrie 2013, Mănăstirea Bran. Aici va primi și schima monahală, fiind tunsă în chipul îngeresc de către Înalt Preasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

PĂRINTELE POLICARP

Născut în capitala României, Părintele Policarp absolvă Şcoala Generală nr. 164 din Bucureşti.

În urma obținerii unor pleiade de premii la festivaluri de teatru și recitări, este distribuit în diverse piese din repertoriul teatrelor bucureștene, având ocazia să interpreteze pe scenele consacrate ale țării. Curând, va răspunde și solicitării de colaborare permanentă cu Radiodifuziunea Română, mai ales pentru proiectele departamentului de teatru radiofonic. Succesele de public și elogiile presei culturale par să-i consolideze perspectiva unei cariere artistice.

Între timp, absolvă și profilul uman / limbi străine (franceză-bilingv, respectiv engleză-intensiv) al Şcolii Centrale din Bucureşti, obținând certificatele corespunzătoare de competență lingvistică.

Este admis apoi la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, pe care o absolvă cu o lucrare de licență despre particularitățile structurale ale operei lui Nicolo Machiavelli. Intervalul celor patru ani de studenție îi rezervase și experiența parcurgerii tuturor funcțiilor de conducere în cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, determinându-i implicarea nemijlocită în coordonarea activităților și proiectelor specifice organizației.

După finalizarea studiilor universitare, este închinoviat în obştea Mănăstirii Turnu (judeţul Prahova, Arhiepiscopia Bucureştilor), unde primește întâi ascultarea de a parcurge un stadiu de familiarizare cu rânduiala monahală aghiorită și cu limba greacă în Mănăstirea Vatopedi (Muntele Athos), pentru un an de zile.

Odată revenit la Mănăstirea Turnu, îndeplinește ascultarea de secretar. Pe seama acestei mănăstiri este tuns în cinul monahal, având să primească apoi hirotonia întru diacon, respectiv întru preot, în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, prin punerea mâinilor Preasfinţitului Părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Hirotesia întru duhovnic o va primi de la Preasfinţitul Părinte Sebastian Ilfoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în biserica Mănăstirii Ghighiu de lângă Ploiești.

Nu după mult timp, este transferat ca preot slujitor la Mănăstirea Nera (judeţul Caraş-Severin, Episcopia Caransebeşului), unde se angrenează într-o amplă colaborare cărturărească, încununată prin traducerea și diortosirea feluritor cărți și articole de teologie ortodoxă.

Începând din aprilie 2006, viețuiește ca preot slujitor şi duhovnic la Schitul Bran – care devine, din noiembrie 2013, Mănăstirea Bran (judeţul Braşov, Arhiepiscopia Sibiului), unde va fi hirotesit protosinghel de către Înalt Preasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

Totodată, absolvă și Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” – Sibiu, cu o lucrare de licență despre dimensiunea catehumenală a operei Arhimandritului Sofronie Saharov.

În toți acești ani, răspunde numeroaselor invitații de a susține conferințe, comunicări, interviuri, și de a participa la emisiuni televizate cu tematică religioasă și culturală.